Cum devine abuzul normalitate și se transmite mai departe, precum un virus?

Existența modelului de societate agresivă s- a instalat din momentul în care presa și oamenii au devenit ,,liberi”. Mă refer la ,,Revoluția” din 1989, ca poartă de intrare în societatea românească a tuturor promisiunilor de mai bine din Vest. Oamenii au crezut că dacă acum sunt liberi, își pot permite și să facă sau să spună absolut orice. Agresivitatea din societate s-a infiltrat și mai abitir în familiile din România. Nu spun că înainte de '89 era pace și armonie în orice familie, însă, în prezent, nu mai există nici măcar rușine. 

Revenind la titlul postării, vreau să punctez momentul când o relație începe să scârțâie, indiferent că ar fi vorba de relațiile dintre adulți, dintre copii sau adulți-copii: în momentul când începe să se folosească limbajul necuviincios, forța ori pedepsirea fizică.

În momentul când un om se confruntă cu o atitudine agresivă din partea unui apropiat (mă refer ca distanță), atâta timp cât el nu se aștepta la o asemenea reacție, persoana agresată este derutată și în prima fază nu știe cum să reacționeze. Dacă agresorul este mai puternic fizic, apare frica în sânul victimei.

Acum să vedem ce se întâmplă mai departe cu cel abuzat: frica își spune cuvântul și victima se va conforma. Pe măsură ce trece timpul, însă, victima adună frustrări, iar stima de sine îi este scăzută, considerând că nu merită mai mult și că nu poate face față solicitărilor vieții. Între timp, victima crește, devine adult și se învață cu modalitatea prin care părintele l-a ,,educat”. Dacă victima din trecut se căsătorește și are copii, aceasta va transfera asupra propriilor copii modul cum a fost aceasta a fost ,,educată” și își va abuza, mai departe, și aceasta, progeniturile. Chiar dacă își dorește să schimbe ceva în educația propriilor copii, aceasta nu va ști cum să procedeze, deoarece nu a avut un model valoros în familie.

O nouă lege matematică: majoritatea se supune minorității

În democrație, am fost învățați că acolo unde este nevoie de o hotărâre, important este ceea ce decide majoritatea și că minoritatea trebuie să se supună majorității.

Calculând, însă, matematic, vom descoperi alte răspunsuri și concluzii:

-luând, ca exemplu, anul alegerilor prezidențiale 2014, ni se comunică că cca. 18 milioane de oameni cu drept de vot se mai găsesc, în România;

-din cei 18 milioane, doar cca. 11 milioane s-au prezentat la vot (adică, un procent de cca. 64%);

-din cei cca. 11 milioane de oameni care au votat, doar 6 milioane și- au dat girul pentru actualul președinte;

-acum, dacă calculăm ce procent înseamnă cele 6 milioane de oameni care au votat cu președintele câștigător, vom găsi că doar 33% sunt de acord cu actuala alegere. 

Iar acum, dragi cititori, vă întreb, este 33% un procent majoritar, în comparație cu 67%?

Pentru datele prezentate mai sus, puteți aprofunda cititul la următoarele link-uri:

1. http://www.romaniatv.net/rezultate-finale-alegeri-prezidentiale-2014-ultimele-cifre-klaus-iohannis-54-43prc-victor-ponta-45-56prc_184846.html

2. http://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-20048458-populatia-romaniei-1-ianuarie-2015-14-detalii-care-probabil-nu-stiai.htm

3. http://www.capital.ro/cati-romani-au-drept-de-vot.html

Între două lumi

Nu știu dacă vi s-a întâmplat următoarea situație: având un cont pe o rețea de socializare, mă conectam cu ajutorul telefonului; adică, scriam parola de logare de la tastatură, apoi primeam pe telefon un mesaj cu un cod de conectare. 

Totul a decurs normal, până într-o zi, când, degeaba m-am logat de vreo trei ori, căci, codul de conectare nu l-am mai primit. Iar acum, ca să-mi ia în considerare problema, mi s-a mai cerut o adresă de e-mail. Asta nu ar fi o problemă așa de mare. Însă, problema nu e asta, ci faptul că mi se cere o poză sau un document personal, în care sunt datele personale. Mai rău ca la Pentagon. 

Iar motivul solicitării documentului personal, ține de teoria conspirației: ne preocupă securitatea datelor dumneavoastră, spun cei din echipa rețelei de socializare (și pe care vrem să le avem, așa ca glumă, pentru uz economic, adaug eu).

Abia când am primit mesajul de confirmare a jalbei mele au scris ceea ce trebuia să scrie de la început, înainte de a trimite eu documentele cu informații private ,,vă rugăm să acoperiți datele personale de pe document și apoi să transformați documentul în format jpeg” . Să nu-i luăm pe acești ,,binevoitori” și să le dăm ..delete” de pe internet?

Iar acum mă aflu între două lumi: nici să accesez contul, nici să-l șterg nu pot, încă.

Cine are dreptate?

Cui dăm dreptate atunci când vine vorba de adevăr?

În primul rând, există situații când se poate spune, cu certitudine, că ceva  există sau că așa s-a întâmplat acțiunea; există, însă, și situații incerte când, datorită împrejurărilor sau a imaterialității fenomenului, nu se poate preciza dacă așa a fost sau dacă ne putem baza pe credibilitatea persoanei.

În al doilea rând, există, uneori, un semn de întrebare și pentru simplul fapt că fiecare persoană privește o anumită situație prin prisma experienței sale și a percepției sale. Ca să punem mai multe persoane să relateze aceeași întâmplare, nu o să găsim două povestiri identice. Anumite aspecte pot fi precizate cu claritate de toate persoanele participante la un eveniment. Cele care țin de amănunte pot fi relative, cantitativ, iar cele care au la bază emoții sunt subiective, întrucât fiecare are registrul propriu de emoții și poate reacționa în mod diferit situației.

În al treilea rând, e bine să fim atenți și la cuvintele folosite. Dacă unele cuvinte specifică alb pe negru același lucru, în schimb, alte cuvinte au semnificații aparte pentru fiecare dintre indivizi.

Și atunci, cine are dreptate?  Ca să cunoaștem adevărul, putem cerceta chiar noi problema respectivă. Vom aduna informații din cât mai multe surse, vom compara datele obținute și vom ajunge la propria noastră concluzie.

Prelucrarea datelor cu caracter personal

Citeam de cazuri în care au votat persoane decedate sau în care s-au folosit de informații (în speță, furate) ale unor persoane obișnuite (ce s-au trezit că au de plătit nu știu ce datorii pe la bănci sau câte și mai câte alte grozăvenii). 

Nu e de glumă când trebuie să dăm orice informație despre noi!

Iată și un articol privind cazuri despre datele personale obținute de terțe persoane: http://www.evz.ro/datele-mele-au-fost-cumparate-de-o-firma-din-sua-893416.html

Pentru cei care cred că doar în România se petrec nereguli și înțeleg engleza, vă dau și un link: http://www.breitbart.com/big-government/2016/10/29/dead-chicago-voters-voted/?utm_source=facebook&utm_medium=social

Eutanasiere sau sinucidere?

Sunt anumite cumpene din viețile oamenilor, când destinele oamenilor se pot schimba la 90, 180, 270 sau chiar la 360 de grade. Și ce îi determină pe acești oameni să prefere să moară în loc să trăiască: tensiunea psihică sau durerea fizică insuportabilă? Sau, poate, un complex de factori care conduc la declinul vertiginos al acelor sărmane ființe?

Politica decuplării de la alimentarea cu oxigen a muribundului este că, dacă bolnavul va fi ca o legumă, întrucât nu va mai putea să aibă autonomie fizică, barem să i se curme această perspectivă sumbră.

La animale, politica eutanasierii se referă la faptul că nu mai are sens ca mica vietate să sufere fără sens, atâta timp cât nu se mai poate face nimic pentru redresarea acesteia și că mai bine este ca să i se curme durerea.

V-ați gândit că oricât de dureroasă ar fi durerea, ea reprezintă dovada că acel om trăiește? Durerea poate fi și un stimulent (,,nuiaua”) pentru corp, pentru a-l determina pe om să lupte ca să trăiască.

Indiferent că omul decide ca să și-o facă cu mâna lui sau că alții decid pentru muribund ca să plece mai repede din această lume, nici una dintre soluții nu este bună.

Iată și un articol despre eutanasiere: http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2013/07/23/eutanasia-clonarea-si-pericolul-transplantului-de-organe-cum-devine-statul-proprietarul-trupului-tau-deconstructivismul-sau-demolarea-sociala/

Cât de etică este prelevarea de organe de la donatori?

Citind un articol privind cât de ,,umanitară” este procedura de prelevare a organelor din corpul unui om declarat în ,,moarte cerebrală”, mi s- a întors stomacul pe dos. 

Acum să fac legătura și cu realitatea românească. Dacă vă amintiți, cardul de sănătate a sosit la plic împreună cu un formular în care erau trei căsuțe de bifat (dacă vroiați) și de dat o semnătură.

Mai știți ce alegere ați făcut? Să vă amintesc eu ce opțiuni erau: prima, posibilitatea de a fi de acord cu trecerea pe card a grupei sanguine; a doua, posibilitatea ca istoricul bolilor voastre să fie trecut și pe card; iar a treia variantă (și ultima), aceea de a accepta să fiți donator de organe.

Chiar dacă ceea ce ați ales pe formular nu mai concordă cu ceea ce doriți în prezent, bănuiesc că v-ați putea modifica opțiunile dacă vă veți informa mai bine.

Nu vi se pare anormal, totuși, ca să vi se ceară o semnătură fără să fi fost informați înainte, privitor la ce înseamnă repercursiunile legale ale propriilor alegeri?

Am întâlnit într-un film american un răspuns manipulator al celor care se aflau la conducerea țării, și care are tendința de propagare, în prezent, și în alte filme. Atunci când se dorea ca masele să nu se mai opună, li se spunea ,,Este spre binele dumneavoastră”. Poate o să recunoașteți, vreodată, această expresie.

Indiferent dacă ați bifat vreuna dintre opțiuni, v-ați gândit ce implicații pot apărea pentru oricare dintre alegerile voastre? Oare e bine să se cunoască care sunt grupele noastre sanguine, în eventualitatea necesității de a avea noi sau alții nevoie de sânge? Oare e bine să fie cunoscut istoricul bolilor unui om atunci când acesta e la urgență? Dar dacă accesul la datele noastre este obținut de persoane care au nevoie de ele (dintr-un motiv sau altul), mai este bine să dăm aceste informații? Cât despre a treia opțiune, cea a ,,salvării” uneia sau mai multor persoane prin transplantarea propriilor noastre organe atunci când vom fi unii dintre noi în moarte cerebrală, cred că veți găsi răspunsul și singuri când veți citi articolul doamnei Feli Popescu. Eu îi mulțumesc, încă de pe acum, că ne-a mai luminat mințile cu informațiile pe care dumneaei a reușit să le găsească și sper că va fi de acord cu fragmentele luate de pe site-ul dumneaei, pentru ca și alte persoane să fie informate. 

Voi ce ați bifat? Dacă v-ați dat acordul de a fi donator de organe, iată, pentru încălzire, câteva date despre procedura de prelevare a organelor și despre ce înseamnă ,,moarte cerebrală”:

,,Donatorului i se administrează medicamente relaxante și adesea cu efect anesteziant, care conțin analgezice. Mulți anesteziști renunță însă, la sfatul anumitor organizații medicale, la utilizarea anesteziilor și analgezicelor. Problema Asociației Medicilor este că aplicarea procedurilor de anestezie confirmă faptul că la persoanele aflate în "moarte cerebrală" este vorba de fapt de oamenii încă vii. Cu alte cuvinte, se ia în calcul cu bună știință probabilitatea ca "donatorii" să simtă durerea în timpul prelevării organelor.” (...)

,,Oare un om diagnosticat cu moarte cerebrală este doar un mort al cărui organism simulează viața? Sau este un om viu care a intrat în procesul morții, dar a cărui viață încă nu s-a sfârșit și de aceea trebuie respectată?” (...)

,,O moarte pașnică și decentă alături de aparținători sau prieteni nu este posibilă în cazul recoltării de organe. Cine își dă acordul pentru donare de organe trebuie să știe că va muri în atmosfera sterilă a unei săli de operații, printre medici și asistenți, cu anestezie sau fără (și nimeni nu știe până în ziua de azi ce simte donatorul când i se recoltează organele!).” (...)

Deși biserica nu are o atitudine tranșantă privind transplantarea de organe, ,,În schimb papa Ioan Paul al II-lea a declarat într-o scrisoare din februarie 2005 adresată Academiei Științifice Papale: 

"Există confirmări medicale și științifice copleșitoare pentru faptul că încheierea totală și ireversibilă a oricărei activități a creierului nu reprezintă o dovadă a morții. Dispariția totală a oricărei activități cerebrale este imposibil de constatat. Ireversibilitatea este o prognoză și nu un fapt constatabil medical. În ziua de astăzi, mulți pacienți care cu ani în urmă ar fi fost considerați cazuri fără speranță pot fi tratați cu succes."

"Un diagnostic al morții pus exclusiv pe baza criteriilor neurologice este teorie, nu este un fapt științific. Nici o lege nu ar trebui să încerce să legalizeze un act care este prin el însuși o fărădelege."

"Repet: o prevedere legală care aduce prejudicii dreptului natural la viață al unui om nevinovat este nedreaptă și ca atare nu poate avea nici o valoare de lege. De aceea apelez din nou cu toată puterea la toți politicienii, să nu emită legi care să amenințe din rădăcină viața cetățenilor prin ignorarea demnității persoanei."

"A pune capăt unei vieți nevinovate în încercarea de a salva altă viață, cum se întâmplă în cazul transplantării de organe vitale, nu atenuează cu nimic fărădelegea prin care i se ia viața unui om nevinovat. Nu se poate face un rău pentru ca din el să iasă ceva bun." ”

,,În contextul donării de organe s-a întâmplat tot mai des să se observe așa-zisele "reflexe spinale", adică mișcări spontane ale morților cerebrali, care evident deranjează procedura de recoltare a organelor acelor persoane. Așa s-a început cu anestezierea "morților" sau cu administrarea unor medicamente care să ducă la relaxarea completă a mușchilor! Întrucât un pacient nu are voie să mai aibă nici o urmă de medicament în sânge, DSO (Asociația Germană pentru transplantare) recomanda "pentru evitarea reacțiilor autonome administrarea de substanțe relaxante (de ex. Pancuronium 0,15-0,20mg/kg/greutate corporală). Creșterea indusă vegetativ a tensiunii și a frecvenței cardiace poate fi evitată prin administrarea, de ex., de Fentanyl 0,1-0,3mg/kg/greutate corporală". Ce este creșterea indusă a tensiunii și ce este Fentanyl-ul? O creștere indusă vegetativ a tensiunii apare când "ne sare inima în gât", când începem brusc să transpirăm, când tragem o spaimă soră cu moartea, atunci se vede reacția sistemului nervos vegetativ. Creșterea tensiunii vine de la producția accelerată de adrenalină. Adrenalina apare în situații de frică, durere sau stres îngrozitor. Fentanyl-ul nu este un simplu medicament, este un opiat și un anestezic de vreo 120 de ori mai puternic decât opiumul!!  Aici este momentul în care trebuie să ne întrebăm: DE CE oare se consideră că "mortul" ar putea trece prin asemenea stări de frică, durere sau stres îngrozitor încât să aibă nevoie de asemenea anestezice???  Vă las să judecați cu propriul vostru discernământ.”

 Fragmentele au fost preluate de pe site-ul: http://feli-popescu.blogspot.ro/2014/01/minciunile-profitabile-ale-stiintei.html

Iată care este invitația autoarei articolului  ,,Știu că articolul ăsta va fi o lectură extrem de dureroasă și neplăcută, care vă va face pe alocuri să vi se strângă stomacul, dar dacă tot ați ajuns aici vă rog să citiți cu atenție totul și să vă convingeți singuri, apelez ca întotdeauna la discernământul fiecăruia să-și facă propria părere. De data asta am să încerc să pun mai puține linkuri în text, am să pun mai multe pe lista de surse din final, pe care vă invit să le parcurgeți ca să fiți informați din surse medicale independente despre ce înseamnă cu adevărat "darul vieții" de care vorbesc cu atâta "abnegație" cei care vor să vă convingă să vă faceți card de donator!”. (...)

,,Ce e de făcut dacă NU vrem să donăm organe?

În România, din fericire, încă se aplică "regula consimțământului". Dacă până la acest punct al articolului ați realizat că NU doriți să vi se extragă organele (pe baza unor criterii controversate) în timp ce inima vă bate, atunci puteți să vă înscrieți în Registrul national al donatorilor de organe, tesuturi si celule, completând următoarea declarație pe care apoi o legalizați la notar:

 DECLARAŢIE 

Subsemnatul ..., domiciliat în localitatea ..., ţara ..., născut la data de ..., în localitatea ..., judeţul ..., ţara ..., cu CNP ..., fiul lui ... şi al ..., informat(ă) şi conştient(ă) asupra riscurilor şi beneficiului transplantului de organe, ţesuturi şi celule umane, în concordanţă cu dispoziţiile legale în vigoare referitoare la prelevarea şi transplantul de organe, ţesuturi şi celule umane, declar că NU sunt de acord cu înscrierea mea ca donator voluntar post-mortem pentru organe, ţesuturi şi celule. De asemenea, NU sunt de acord ca în cazul unei traume cerebrale să se facă asupra mea teste de diagnosticare a morţii cerebrale!

 ....................................................

Potrivit legii, asupra hotărârii mele pot reveni oricând, cu condiţia ca actul scris de revenire să fie semnat şi de doi martori.

Data ....................................

Semnătura ............................... 

Notar ...................................”