Existența modelului de societate agresivă s- a instalat din momentul în care presa și oamenii au devenit ,,liberi”. Mă refer la ,,Revoluția” din 1989, ca poartă de intrare în societatea românească a tuturor promisiunilor de mai bine din Vest. Oamenii au crezut că dacă acum sunt liberi, își pot permite și să facă sau să spună absolut orice. Agresivitatea din societate s-a infiltrat și mai abitir în familiile din România. Nu spun că înainte de '89 era pace și armonie în orice familie, însă, în prezent, nu mai există nici măcar rușine.
Revenind la titlul postării, vreau să punctez momentul când o relație începe să scârțâie, indiferent că ar fi vorba de relațiile dintre adulți, dintre copii sau adulți-copii: în momentul când începe să se folosească limbajul necuviincios, forța ori pedepsirea fizică.
În momentul când un om se confruntă cu o atitudine agresivă din partea unui apropiat (mă refer ca distanță), atâta timp cât el nu se aștepta la o asemenea reacție, persoana agresată este derutată și în prima fază nu știe cum să reacționeze. Dacă agresorul este mai puternic fizic, apare frica în sânul victimei.
Acum să vedem ce se întâmplă mai departe cu cel abuzat: frica își spune cuvântul și victima se va conforma. Pe măsură ce trece timpul, însă, victima adună frustrări, iar stima de sine îi este scăzută, considerând că nu merită mai mult și că nu poate face față solicitărilor vieții. Între timp, victima crește, devine adult și se învață cu modalitatea prin care părintele l-a ,,educat”. Dacă victima din trecut se căsătorește și are copii, aceasta va transfera asupra propriilor copii modul cum a fost aceasta a fost ,,educată” și își va abuza, mai departe, și aceasta, progeniturile. Chiar dacă își dorește să schimbe ceva în educația propriilor copii, aceasta nu va ști cum să procedeze, deoarece nu a avut un model valoros în familie.
